Miley Cyrus a ironizat sfaturile „materne” primite de la Sinead O’Connor

Miley Cyrus a ironizat sfaturile materne primite de la Sinead O'Connor
Publicat: 07/10/2013, 18:43
Actualizat: 07/10/2013, 18:43

Cântăreața americană Miley Cyrus a ironizat-o pe Sinead O’Connor și a decis să ignore sfaturile „materne” primite de la artista irlandeză, care îi recomandase într-o scrisoare deschisă, la sfârșitul săptămânii trecute, să renunțe la imaginea de „fată rea”, informează Reuters.

Tânăra cântăreață americană, care a ales să renunțe în ultima vreme la imaginea de fată cuminte din serialul „Hannah Montana”, produs de Disney, și a adoptat o imagine mult mai provocatoare pentru a-și lansa o carieră solo, a decis să ignore acea scrisoare deschisă redactată de Sinead O’Connor, în care artista irlandeză o sfătuia să se tempereze.

„Sinead. Nu am timp să îți scriu o scrisoare, pentru că voi prezenta și voi apărea în ediția din această săptămână a SNL (emisiunea TV de comedie „Saturday Night Live”)”, a scris Miley Cyrus într-un mesaj postat pe Twitter.

Sinead O’Connor, care a șocat la rândul ei opinia publică în anii ’90 după ce a rupt o fotografie a papei Ioan Paul al II-lea într-o ediție a emisiunii „Saturday Night Live”, declarând „Fight the real enemy!” („Luptați împotriva adevăratului inamic!”), spunea în acea scrisoare deschisă că este îngrijorată pentru Miley Cyrus, temându-se că aceasta, fost copil-vedetă al studiourilor Disney, s-a lăsat exploatată în noul ei videoclip, cel al piesei „Wrecking Ball”, care conține numeroase imagini cu conținut sexual explicit.

„Sunt extrem de îngrijorată de faptul că persoanele din jurul tău te-au făcut să crezi, sau te-au încurajat să crezi, că ar fi foarte «cool» să apari goală și să lingi un ciocan în videoclipurile tale”, a scris Sinead O’Connor, în vârstă de 46 de ani.

Cântăreața irlandeză spune că a scris această scrisoare „din spirit matern și cu dragoste”, după ce a fost contactată de numeroase publicații care doreau ca ea să comenteze declarația făcută de Miley Cyrus pentru revista Rolling Stone în care aceasta spunea că noua ei imagine și noul ei videoclip s-au inspirat din videoclipul „Nothing Compares 2 U”, lansat de Sinead O’Connor în 1990.

Videoclipul piesei „Nothing Compares 2 U” constă în principal în imaginea prezentată în plan apropiat a chipului cântăreței Sinnead O’Connor, pe obrazul căreia curge o singură lacrimă, în timp ce artista irlandeză interpretează această piesă melancolică pe versuri scrise de cântărețul american Prince.

În schimb, Miley Cyrus plânge în clipul promoțional al piesei „Wrecking Ball”, care prezintă anumite similarități la nivelul temelor lirice cu piesa lui O’Connor. În videoclipul acestei piese, Miley Cyrus linge un ciocan și se balansează, complet goală, pe o uriașă bilă metalică folosită în timpul demolărilor.

„Sunt fericită să aflu că sunt, cumva, un fel de model pentru tine și sper că din acest motiv vei fi foarte atentă la ceea ce îți spun”, scrie Sinnead O’Connor. „Nimic bun nu poate să apară pe termen lung dacă vei accepta să te lași exploatată. Te rog, pe viitor, să refuzi atunci când ți se va cere să te prostituezi”, a adăugat artista irlandeză.

„Mesajul pe care tu îl transmiți acum este acela că este «cool» să te prostituezi. Nu e deloc cool, Miley, e chiar periculos!”, a afirmat în încheierea scrisorii sale cântăreața Sinnead O’Connor.

Miley Cyrus, în vârstă de 20 de ani, a ironizat-o pe Sinead O’Connor, postând pe Twitter o fotografie reprezentând o captură a mesajelor postate de artista irlandeză pe această platformă de microblogging în 2012 în care cântăreața irlandeză, care a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, vorbea despre problemele ei de sănătate mintală, cerându-le utilizatorilor de pe Twitter să îi recomande un psihiatru.

Apoi, Miley Cyrus a comparat-o pe Sinead O’Connor cu Amanda Bynes, un alt fost copil-vedetă de la Hollywood, care, după ce a scandalizat recent opinia publică americană, a fost internată și primește în prezent tratament psihiatric.

După aceste răspunsuri primite de la Miley Cyrus, Sinead O’Connor a revenit cu o nouă scrisoare publică, în care o acuză pe tânăra artistă americană că a adoptat „un comportament iresponsabil”.

Miley Cyrus, fiica lui Billy Ray Cyrus, un cântăreț de muzică country, va lansa un nou album, „Bangerz”, pe 8 octombrie 2013. Albumul conține 13 piese, printre care și single-urile „We can’t stop” și „Wrecking ball”, piese cu care Miley a reușit să stabilească două recorduri pe platforma VEVO.

Miley Cyrus este o cântăreață și actriță americană care a devenit cunoscută grație serialului pentru adolescenți „Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal.

Sinead O’Connor a devenit celebră pe plan internațional în 1990, grație piesei „Nothing Compares 2 U”, extrasă de pe albumul „I Do Not Want What I Haven’t Got”.

Sinead O’Connor a susținut un concert la Arenele Romane din București pe 11 iunie 2009.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Pensiile pe luna iunie. Cine primește banii mai repede
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×